La granița dintre somn și trezie am avut pentru doar cateva secunde conștiința clară: cât de valoroasă este viața! Când m-am trezit deabinelea, momentul revelației a devenit trecut și deci o amintire. Apoi am uitat. Totul în decurs de un minut. Îmi fac o cafea și stau pe terasă. În cap aud o melodie pe care o uitasem “ că nu e om să nu fi scris o poezie măcar o dată doar o dată-n viața lui….“. Este vocea blândă a mamei și amintirea ei curge peste mine ca o apă limpede.

🇩🇪

An die Grenze zwieschen Schlaf und Wach wusste ich für ein paar Sekunden wie wertvoll eigentlich, und einzigartig das Leben, ist. Es war so klar. Dann wurde ich richtig wach und die Revelation des Moments wurde Vergangenheit und somit Erinnerung und Vergesenheit. Alles in ein paar Minuten.

Ich stehe auf, mach mir ein Kaffe, sitze auf Balkon. Im Kopf spielt eine alte, långst vergessene Melodie. Die Stimme meiner Mutter singt sie leise. Die Erinnerung an Mama fliesst über mir wie ein klarer Wasserfall.

Niciodată nu m-a bătut un copac. Azi dimineață însă în vis, un ulm înalt și subțire încerca îndoinduse ca o nuia, să mă plesnească. Eram cu o femeie străină; ziceam că este o vecină. Bătea vântul afară? Nu sunt sigură dar ea, vecina a atins cumva copacul și acesta cu furie încerca să ne lovească. Eram eu cea vizată de furia copacului sau vecina iar eu fiind prin zonă?